Poli Iași caută primul succes pe teren propriu în acest sezon. Leo Grozavu a prefațat meciul cu Petrolul și a explicat renunțarea la Gabriel Vașvari.
În sezonul trecut al Ligii 2, Politehnica Iași a fost singura echipă neînvinsă pe propriul teren, însă după promovarea în Superliga ieșenii și-au pierdut din strălucire în Copou. Trupa lui Leo Grozavu a obținut un singur punct în primele trei meciuri disputate pe propriul teren în acest sezon, și acela în fața codașei FC Botoșani, mult prea puțin pentru pretențiile existente în Copou.
Luni, 2 octombrie, de la ora 18:00, Iași întâlnește Petrolul Ploiești, în penultimul meci al etapei a 10-a, iar elevii lui Leo Grozavu speră să prelungească seria bună din ultima perioadă cu o nouă victorie. Tehnicianul grupării din Copou s-a declarat încrezător că Poli Iași poate sparge gheața pe teren propriu, chiar în fața Petrolului, una dintre formațiile solide ale primei ligi.
„Întâlnim o echipă de mare tradiție, cu suporteri pătimași, o echipă care a avut evoluții constant bune în acest campionat și nu întâmplător se află în partea superioară a clasamentului. S-au consolidat destul de bine ca grup, formează o echipă care în momentul de față a demonstrat pe teren că poate să încurce orice adversar. Suntem puși în gardă de acest lucru și important este ceea ce facem noi. Nu am reușit să câștigăm în acest sezon acasă, dar cred că și noi am arătat în ultima perioadă că suntem capabili de mai mult. Îmi doresc să arătăm mai mult pe teren, să fim mai dezinvolți decât am făcut-o până acum”, a declarat antrenorul Leo Grozavu.
Acesta nu va conta pe fundașul dreapta Mădălin Martac, suspendat, în locul său urmând să joace fie fundașul dreapta de meserie Belu-Iordache, care însă nu este la un nivel fizic optim, fie mijlocașul central Mihai Bordeianu. Nici Cătălin Itu nu va juca la echipa gazdă, acesta fiind în recuperare după o accidentare.
Cu excepția partidei de la Cluj, cu Universitatea, câștigată de ieșeni cu 2-0, Poli a primit gol în toate meciurile din acest sezon, iar asta nu este pe placul tehnicianului.
„Clar, sunt un antrenor căruia îi place să joace pe atac, dar niciodată nu neglijează apărarea. Chiar dacă sunt adeptul fotbalului ofensiv, niciodată nu o să neglijez apărarea, pentru că trebuie să fie un echilibru de fiecare dată între atac și apărare. Nu putem ataca fără siguranță defensivă. Normal că sunt și eu în anumite momente neliniștit pentru faptul că primim goluri, aproape la fiecare joc. Important până la urmă e să înscrii mai mult decât adversarul, asta înseamnă să fii eficient. Dacă nu, înseamnă că e o problemă. Și în general, mai ales când joci acasă, dacă ai marcat un gol, ar trebui să fie suficient. În deplasare ar trebui să marchezi mai mult, pentru că și adversarul te atacă”, a explicat Leo Grozavu.
Tehnicianul a explicat și renunțarea la experimentatul mijlocaș Gabi Vașvari.
„A fost o decizie luată în cadrul clubului. A fost și este un jucător foarte important pentru vestiar, peste tot pe unde am antrenat am avut parte de o colaborare fantastică cu Gabi Vașvari, am spus de fiecare dată că este cel mai profesionist jucător cu care am lucrat, dar vine momentul în care poate trebuie să faci un pas în spate. Asta a fost decizia.
De fiecare dată sunt argumente pro și contra, dar acum cred că important este ceea ce se întâmplă la echipă. Cu toții am trecut prin asta, și eu am fost jucător la final de carieră. Eu am făcut trecerea datorită mie, nu am așteptat să îmi spună cineva. În momentul respectiv am spus stop și gata. Pentru că inevitabil vine și acest moment, chiar dacă pentru mulți neplăcut, trebuie să fii conștient că mai devreme sau mai târziu va apărea. Și cu cât ești mai relaxat, cu cât privești mai detașat astfel de lucruri, cu atât trecerea asta este mai lină, mai subtilă. Când pui prea multă patimă nu cred că îți face bine nici ție, nici celorlalți din jurul tău”, a mai spus Grozavu, care nu l-a condamnat pe Valentin Țicu, de la Petrolul, pentru accidentarea lui Dragoș Iancu, spunând că intrarea a fost involuntară: ”Nu a fost o accidentare datorată unei intrări. Am văzut destule intrări care provoacă accidentări în decursul carierei, dar de data asta nu a fost cazul. Îl cunosc foarte bine pe Țicu, am lucrat cu el și e un jucător care în niciun caz nu a vrut să-și accidenteze adversarul. A fost un moment nefericit. Nu a fost vorba de intenție, dar se întâmplă la fotbal. Când te apuci de un sport de performanță trebuie să iei în calcul și astfel de momente nefericite, care fac parte din cariera noastră.
Sigur, lumea nu ar trebui să vadă astfel de lucruri, dar trebuie să înțeleagă că și ele fac parte din cariera noastră, nu doar cele plăcute. Lumea vede doar victorii, viața fotbaliștilor care pare roză, buzunare pline, iahturi, avioane, manechine la picioarele lor, dar mai sunt și astfel de momente și atunci cred că nimeni nu mai are regretul că nu a ajuns fotbalist. Sunt și bune, dar și mai puțin bune”.
Optimist înaintea partidei cu Petrolul s-a declarat și stoperul Florin Ilie, care le-a promis fanilor că echipa va da totul pentru a păstra punctele în Copou.
„Suntem în fața unui meci foarte important, întâlnim o echipă bună, cu jucători experimentați. Ne-am pregătit foarte bine și sunt sigur că la partida de luni vom arăta altfel decât am arătat în meciurile disputate acasă până acum și punctele vor rămâne la Iași. Mă bazez pe evoluția pe care am avut-o în ultimele trei meciuri. Am luat 7 puncte din 9, avem un moral bun, există o atmosferă bună în vestiar”, a spus Florin Ilie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER